Yellow Support

Știm foarte bine cum e să ai nevoie de ajutor și să nu știi unde să-l găsești sau să ai resurse limitate. Noi credem că citești asta cu un motiv. Și vrem să te cunoaștem. 

 

 Am început The Yellow Creators mânați de multe visuri și ambiții. Și una dintre principalele noastre misiuni, încă de la început, a fost să venim în sprijinul comunității de antreprenori din România. 
 
Iar acum vrem să facem încă un pas spre antreprenorii din România prin programul „Yellow Support”
 
Ce înseamnă asta? 
Să facem gratuit ce știm noi mai bine – să punem în valoare prin imagini munca și viziunea ta. 
Vom face 2 ședințe foto – una de produs și una de lifestyle, iar fotografiile vor fi editate și aranjate numai bune de pus pe site și social media ca lumea să vadă ce lucruri minunate există #madeinro.
 
E exact ce ai nevoie? 
Dă-ne un semn! Sau dacă știi o afacere care s-ar bucura de acest sprijin, trimite-i asta.
 Iar dacă vrei să ajuți, dar nu știi acum, pur si simplu dă share pe social media. Cu cât mai mulți cu atât mai bine💛

Proiecte Yellow Suport